BAZIL ROMAN, Fotograful aurarilor din Ţara Moţilor – Munţii Apuseni

S-a născut în anul 1913 în oraşul Abrud din părinţii Bazil şi Emilia Roman, fiind botezat Vasile Iosif, cunoscut cu prenumele de Bazil, împrumutat de la tatăl său. A mai avut trei fraţi, pe Laurenţiu, Angela Maria şi Nicolae Eugen. La Abrud face patru clase primare (1920-1924), după care urmează Liceul Brukenthal din Sibiu, Şcoala Superioară de comerţ din Cluj şi Şcoala de ofiţeri de rezervă, infanterie, din Bucureşti. Revenit din armată se angajează la Sfatul Popular al oraşului Abrud, şef serviciu financiar, în perioada 1936-1941, după care pleacă definitiv la Bucureşti, unde funcţionează ca economist la Mătasa Românească, unele institute de cercetare din industria uşoară şi fotoreporter principal la Centrul de documentare pentru construcţii, arhitectură şi sistematizare Bucureşti, pensionându-se în 1973. se stinge din viaţă la 80 de ani în Bucureşti, la 24 septembrie 1993, fiind înmormântat în cimitirul din Abrud alături de părinţi.

Extracţia aurului a fost de sute de ani una dintre ocupaţiile principale ale locuitorilor din Munţii Apuseni. În perioada interbelică, în urmă cu aproximativ 90 de ani, tehnica de extracţie era relativ rudimentară. O demonstrează fotografii document realizate de Bazil Roman. 

Recunoscut şi sub denumirea de fotograful aurarilor din Apuseni, Bazil Roman (1913-1993) a realizat zeci de imagini prin care a imortalizat viaţa „băieşilor“ care căutau aurul în galeriile din munţi sau în aluviunile din râuri. Fotografiile din galeriile foto surprind câteva etape din activitatea minerilor: Baterea găurilor: după ce locul era stabilit se începea cu dalta și ciocanul se copturea și se forma locul de început pentru gaura de mină, după care cu sfredelul cel mai scurt și floarea cea mai mare, pe care se bătea cu ciocanul, se înainta în rocă, folosindu-se sfredele de lungimi diferite, până când se realiza lungimea de gaură dorită. Lungimea găurilor de mină se stabilea în funcție de duritatea roci și o cantitate de explosiv. După pușcare se alegeau bucăți de filon aurifer din steril și se scotea la suprafață în spate. Sterilul era scos la suprafață și depozitat la gura de mina în locuri numite „știurț“. Minereul de la mină la șteampuri se transporta în corfe pe cai, în căruțe trase de cai sau boi, operațiune ce purta denumirea de „mânatul minereului la șteampuri“. 

La sfârșitul săptămânii, se împărțea minereul în părți egale cu șiredea (targa) după munca depusă de fiecare miner. Dacă la sfârșitul împărțirii minereului mai rămânea o cantitate ce nu se putea împărți la toți, se vindea iar cu banii se cumpăra vinars care se bea împreună cu toți minerii. 

Sursa: http://adevarul.ro/