Portul popular de sărbătoare în Județul Bihor

Portul popular de sărbătoare în Județul Bihor, Provincia Crișana:

Portul popular din Crișana, prezintă unele abateri de la tipul autentic al vestimentaţiei româneşti, prin poalele încreţite fix şi lipsa catrinţei de la spate a costumului femeiesc şi prin cămaşa scurtă, purtată fără brâu, şi ismenele largi la bărbaţi. Menţionăm însă păstrarea fidelă în ornamentaţie a motivelor tradiţionale româneşti, ca şi a sistemelor tehnice de cusături şi ţesături.

  Costumul femeiesc se compune din îmbrăcămintea capului, cămaşa (poale), „zadia“, brâu şi încălţăminte.

  Se observă o distinctă deosebire între costumul vechi şi cel recent, purtat de femei astăzi, de aceea în prezentarea costumului se va ţine cont de cele două etape, subliniind caracterul autentic românesc al costumului originar din Crișana. Fetele poartă capul descoperit, cu părul împletit în „cica de pe frunte“ şi dusă la coada de la ceafă, care atârnă pe spate. Femeia îşi purta părul, în vechime, pieptănat cu „cormi", din două cozi împletite deasupra urechilor şi răsucite în formă de coarne. A urmat pieptănătura cu cozile împletite la ceafă şi „duse roată" deasupra creştetului pe care se fixa ,,condul", un suport confecţionat din lemn, os, sau metal, menit să înalţe forma capului. Femeia „se îmbrăca“ cu şterga­rul, „felega de cap" (ştergarul de cap), care după ce a pătruns „cârpa cu flori“ (industrială), s-a mai păstrat aşezîndu-se, împăturat, peste cârpă.

Costumul de tipul vechi are cămaşa compusă din „spătoiul românesc" („că­maşa ruptă") şi poale, care ambele, încreţite întâi, sunt unite la talie. Pânza folo­sită este din cânepă la poale şi cânepă cu bumbac la spătoi. Cămaşa prezintă tipul clasic, cu foile încreţite la gât, unde sînt susţinute, sub guler, de „creţuri". Foile de pînză sînt încheiate cu cheiţă decorativă. Mâneca terminată în volan „fodră“, încreţit cu „scăfătură". Ornamentul plasat pe mînecă are două forme: cea mai veche este cu „braţe" sau „jure", trei benzi orizontale (pe umăr, cot şi sub cot); a doua formă este cu un rînd vertical, de la umăr în jos, denumit „pe brâncă-n jos". Ornamentul era cusut în motive geometrice, cu roşu la tinere şi negru la bătrâne. Poalele erau albe, neornamentate. în a doua fază apare „spă­toiul" şi poalele separate. Noul spătoi are croiala — desprinsă de vechiul tip — cu mîneca prinsă din umăr, iar în faţă cu „cheptar" în forma cămăşilor bărbă­teşti de oraş contemporane. Decorul spătoiului nou se centrează pe „spetele" (umerii) pe „cheptar" şi la mânecă, unde scăfătură (creţurile volanului) este înlocuită cu „pumnarul". Cheiţa dezvoltată la noul spătoi constituie un frumos decor. Coloritul se îmbogăţeşte cu noi nuanţe. Poalele, încreţite fix pe „pumnată", au jos 1 —2 rînduri de volane, „fodori", ornamentate.

 „Zadia", este purtată numai în faţă, prezintă o mare varietate în ierar­hia ornamentaţiei. Contemporană cu cămaşa veche este zadia neagră, căreia i-a urmat „zadia aleasă cu cîrligul" (o bordură jos) şi apoi „zadia bănăţeană", care aparţine ţinutei de sărbătoare. Se poartă vara şi zadii din fibre vegetale, cu o bordură aleasă la poală. Ornamentaţia geometrică a zadiilor este colorată cu o bogată gamă, în care domină roşul, verdele şi vînătul liliachiu.

  Brîul cu care se încinge femeia peste pumnata poalelor este ornamentat li­near în coloritul specific Crișanei.

  În ţinuta de sărbătoare, femeile poartă pe braţ, „felega de brîncă", un ştergar ornamentat cu alesături. Podoabele obişnuite în Crișana, sînt zgărzile cu mărgele, în unele locuri de munte se purta şi „zgarda din drot" (confecţionată din sîrmă de aramă şi mărgele) ca şi „barşonul", un plastron din bani prinşi cu sîrmă.

  Costumul bărbătesc se compune din căciulă, sau pălărie, cămaşă, cioareci (isme- ne) şi încălţăminte.

  Căciula, „cuşma", ţuguiată se poartă cu vîrful îndoit. înainte era pălăria cu „obezi late" sau „dopul roată" cu borul ridicat. Astăzi, pe lîngă pălăriile industriale, se poartă şi „dopul de bucate" (din paie). Cămaşa veche era croită drept, cu mîneci slobode. Gulerul îngust şi gura cămăşii erau tivite cu „sinor" roşu sau negru. Era suficient de lungă, ca să fie strînsă la talie cu chimirul lat, care ajungea pînă la subraţ. l-a urmat cămaşa cu „pumnari“ la mîneci, cu „piep­tar" cu punte pe piept şi simţitor mai scurtă, cu ornamentaţia cusută cu alb şi uneori cu roşu la pumnari.

  Cioarecii (pantalonii) din pănură albă sînt croiţi drept şi neornamentaţi. Ismenele largi sînt ornamentate cu „chee" la unirea foilor şi cu o cusătură perforată, „durii“, la tiv. Cămaşa nouă fiind scurtă, nu se mai încinge cu chimir.

  Dintre cojoacele şi pieptarele din Crișana, amintim cele două tipuri princi­pale: „cojocul biişenesc", ornamentat cu „ciupi“ (ciucuri) şi „cojocul cohănesc“, ornamentat cu broderie din lînă.

Sumanele crișene, prezintă o mare varietate în ornamentaţie, de la sat ia sat. Menţionăm sistemul de ornamentare cu şireturi şi postav colorat aplicate. Cu privire la formă şi culoare remarcăm prezenţa „sumăniţei“, sumanul scurt, iar ca o excepţie, sumanul sur din zona localității Pietrosa.

Sursa: http://provinciacrisana.blogratuit.ro/

BAZIL ROMAN, Fotograful aurarilor din Ţara Moţilor – Munţii Apuseni

S-a născut în anul 1913 în oraşul Abrud din părinţii Bazil şi Emilia Roman, fiind botezat Vasile Iosif, cunoscut cu prenumele de Bazil, împrumutat de la tatăl său. A mai avut trei fraţi, pe Laurenţiu, Angela Maria şi Nicolae Eugen. La Abrud face patru clase primare (1920-1924), după care urmează Liceul Brukenthal din Sibiu, Şcoala Superioară de comerţ din Cluj şi Şcoala de ofiţeri de rezervă, infanterie, din Bucureşti. Revenit din armată se angajează la Sfatul Popular al oraşului Abrud, şef serviciu financiar, în perioada 1936-1941, după care pleacă definitiv la Bucureşti, unde funcţionează ca economist la Mătasa Românească, unele institute de cercetare din industria uşoară şi fotoreporter principal la Centrul de documentare pentru construcţii, arhitectură şi sistematizare Bucureşti, pensionându-se în 1973. se stinge din viaţă la 80 de ani în Bucureşti, la 24 septembrie 1993, fiind înmormântat în cimitirul din Abrud alături de părinţi.

Extracţia aurului a fost de sute de ani una dintre ocupaţiile principale ale locuitorilor din Munţii Apuseni. În perioada interbelică, în urmă cu aproximativ 90 de ani, tehnica de extracţie era relativ rudimentară. O demonstrează fotografii document realizate de Bazil Roman. 

Recunoscut şi sub denumirea de fotograful aurarilor din Apuseni, Bazil Roman (1913-1993) a realizat zeci de imagini prin care a imortalizat viaţa „băieşilor“ care căutau aurul în galeriile din munţi sau în aluviunile din râuri. Fotografiile din galeriile foto surprind câteva etape din activitatea minerilor: Baterea găurilor: după ce locul era stabilit se începea cu dalta și ciocanul se copturea și se forma locul de început pentru gaura de mină, după care cu sfredelul cel mai scurt și floarea cea mai mare, pe care se bătea cu ciocanul, se înainta în rocă, folosindu-se sfredele de lungimi diferite, până când se realiza lungimea de gaură dorită. Lungimea găurilor de mină se stabilea în funcție de duritatea roci și o cantitate de explosiv. După pușcare se alegeau bucăți de filon aurifer din steril și se scotea la suprafață în spate. Sterilul era scos la suprafață și depozitat la gura de mina în locuri numite „știurț“. Minereul de la mină la șteampuri se transporta în corfe pe cai, în căruțe trase de cai sau boi, operațiune ce purta denumirea de „mânatul minereului la șteampuri“. 

La sfârșitul săptămânii, se împărțea minereul în părți egale cu șiredea (targa) după munca depusă de fiecare miner. Dacă la sfârșitul împărțirii minereului mai rămânea o cantitate ce nu se putea împărți la toți, se vindea iar cu banii se cumpăra vinars care se bea împreună cu toți minerii. 

Sursa: http://adevarul.ro/